Tribunalul București a admis în primă instanță solicitarea Iridex Group, administratorul depozitului de deșeuri de la Chiajna, de a obliga Radioul public și pe un jurnalist al acestuia să înceteze provizoriu postarea sau difuzarea de materiale de presă în legătură cu activitatea companiei controlate de fostul senator al fostului Partid Conservator Corneliu Pascu, Iridex acuzând că un articol i-ar fi prejudiciat imaginea.
Organizația americană non-profit Radio Free Europe/Radio Liberty INC. (RFE/RL), finanțată de la bugetul de stat al Statelor Unite și care în ianuarie 2019 a reluat, după mai bine de 10 ani, operarea serviciului radio în limba română Radio Europa Liberă, deocamdată doar pe platforme digitale, vrea să se înregistreze oficial în România ca structură fără scop patrimonial.
Subsidiara din România a gigantului american IBM a câștigat, în calitate de unic ofertant, licitația organizată de Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) pentru servicii de suport IT aferente sistemului informatic integrat al instituției. Estimat la 10 milioane de lei, fără TVA, pe doi ani, contractul a fost atribuit pentru 9,87 milioane de lei, fără TVA.
Subsidiara din România a gigantului american IBM a depus singura ofertă în cadrul licitației organizate de Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) pentru servicii de suport IT aferente sistemului informatic integrat al instituției, contract estimat la 10 milioane de lei, fără TVA, pe doi ani.
Dacă până acum posturile de televiziune sau de radio invitau publicul să consume zilnic fructe și legume, să facă mișcare cel puțin 30 de minute pe zi sau să se spele pe dinți de două ori pe zi, în viitorul apropiat mass-media va fi obligată să îndemne și la cumpărarea de produse fabricate în România, precum și la educarea copiilor în spiritul respectării mediului înconjurător.
Dacă până acum posturile de televiziune sau de radio vă invitau să consumați zilnic fructe și legume, să faceți mișcare cel puțin 30 de minute pe zi sau să vă spălați pe dinți de două ori pe zi, în viitorul apropiat mass-media v-ar putea îndemna și să cumpărați produse fabricate în România pentru a susține economia națională.
Radioul public are un nou Consiliu de Administrație, care a fost validat, miercuri, de plenul reunit al Parlamentului. Georgică Severin a fost ales președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune.
Polițiștii și procurorii fac joi percheziții la sediul Societății Române de Radiodifuziune, într-un dosar privind acordarea unor contracte, membri ai Consiliului de Administrație fiind printre cei vizați, au declarat pentru News.ro surse judiciare.